La o discutie cu Psihologul Tau, Psiholog Diana Negru +37369221818

09/04/2026

28/03/2026

Evenimentul: “Omul Anului”, cu
VIP magazin🏆🥂🥂🙏🥳

Mulțumiri întregii echipe Adi Academy pentru organizare, profesionalism, și o seară de neuitat! Ca întotdeauna la cel mai înalt nivel! 🩷🩷🩷
Multe succese și în continuare !!!!🙏🎉🥰

05/11/2025

1. Cum poți începe o conversație cu fiica ta
Scopul nu este să o „faci să vorbească”, ci să-i arăți că ești acolo, fără presiune.
Câteva exemple de formulări care ajută:
„Am observat că în ultima vreme vorbești mai puțin. Mi-ar plăcea să știu cm te simți, dar doar dacă vrei tu.”
„E în regulă dacă nu vrei să spui nimic acum. Doar vreau să știi că te iubesc și că sunt aici oricând ai nevoie.”
„Uneori e greu să pui în cuvinte ce simți. Poate vrei doar să stăm împreună un pic?”
„Dacă nu-ți vine să vorbești, poți să-mi scrii un bilețel sau un mesaj. Mi-ar plăcea să știu ce e în mintea ta.”
‼️Important: tonul tău contează mai mult decât cuvintele. Fii calm(ă), cald(ă) și fără reproș. Copiii simt imediat dacă părintele este anxios sau frustrat.‼️
🎨2. Activități care pot deschide comunicarea (fără presiune verbală)
La vârsta asta, comunicarea indirectă e adesea mai eficientă decât întrebările directe.
Poți încerca:
💅 O activitate creativă: desen, pictură, scrapbooking, sau aranjat fotografii împreună.
🎬 Vizionați un film sau un serial pentru adolescenți, apoi întreab-o ce părere are despre un personaj (fără a o aduce imediat la propria viață).
🚶‍♀️ O plimbare scurtă – mersul unul lângă altul, nu față în față, reduce presiunea și deschide ușa către discuții.
🧁 Gătitul împreună sau o activitate practică: vorbitul apare adesea natural când mâinile sunt ocupate.
💛 3. Ce să eviți
❌ Să o întrebi repetitiv „de ce nu vorbești?”
❌ Să interpretezi tăcerea ca lipsă de respect.
❌ Să o compari cu alți copii („uite, X vorbește, tu de ce nu?”).
❌ Să-i „smulgi” informații despre ce se întâmplă la școală sau cu prietenii.
🌷 4. Dacă totuși nu se schimbă nimic
Dacă această tăcere persistă săptămâni la rând, sau observi semne de suferință (tristețe, refuz de școală, retragere completă, somn/apetit afectat), atunci ar fi bine să cereți ajutor specializat:
un psiholog clinician pentru copii/psihoterapeut
Intervenția timpurie face o mare diferență — copiii se pot redeschide uimitor de repede când se simt în siguranță.

05/11/2025

Astăzi, răspund la întrebările clienților. Iată una din ele:

“Cum să îmi ajut fiica de 12 care nu comunică cu nimeni? Trebuie să îmi fac griji pentru asta?”

1. În primul rând, încearcă să înțelegi contextul
La 12 ani, copiii trec prin schimbări majore: fizice, hormonale, emoționale și sociale. Mulți devin mai retrași, mai interiorizați sau preferă comunicarea doar cu anumite persoane (prieteni online, un profesor, un frate etc.).
Totuși, dacă izolarea este generală — adică nu vorbește cu familia, colegii sau prietenii, și pare tristă, anxioasă, sau iritabilă — atunci este un semn că ar putea avea nevoie de ajutor.
2. Cum poți să o ajuți concret.
Creează un spațiu sigur pentru comunicare. -Nu o forța să vorbească, ci oferă-i disponibilitatea ta calmă: „Văd că îți e greu să vorbești acum, dar sunt aici oricând vrei.”
-Ascult-o fără judecată. Dacă începe să spună ceva, evită să o corectezi, să-i ții morală sau să o întrerupi. Scopul e să simtă că poate fi auzită.
-Petrece timp cu ea în mod indirect. Uneori copiii vorbesc mai ușor în timp ce fac altceva: desen, gătit, plimbare, joc video, mers cu mașina etc.
-Observă alte semne: modificări de somn, apetit, rezultate școlare, retragere totală, lipsa interesului pentru activități care îi plăceau. Acestea pot indica un început de depresie sau anxietate socială.
3. Când ar trebui să te îngrijorezi
Dacă tăcerea durează de mai multe săptămâni/luni, dacă refuză complet contactul cu ceilalți sau își exprimă idei negative despre sine („nu contez”, „nimeni nu mă place”), este foarte important să cereți ajutor specializat — un psiholog pentru copii sau un psihiatru pediatric.
4. Mesaj esențial
Nu ești singur(ă) în asta, iar tăcerea ei nu e un eșec al tău ca părinte. Cel mai valoros lucru pe care îl poți face acum este să-i arăți, zi de zi, că e văzută, iubită și acceptată așa cm e, chiar și atunci când nu vorbește.

05/11/2025

Relația părinți – preadolescenți: o etapă de tranziție importantă
Preadolescența (aprox. 10–14 ani) este o perioadă de tranziție intensă, în care copilul nu mai este mic, dar nici adolescent în toată regula. Din punct de vedere psihologic, apar transformări majore la nivel fizic, emoțional și social. Copilul începe să-și caute identitatea, să devină mai conștient de sine și de imaginea sa în ochii celorlalți.
Pentru părinți, această etapă poate fi provocatoare: copilul devine mai independent, contestă regulile, își exprimă opiniile și are nevoie de mai multă autonomie. De aceea, relația părinte–preadolescent trece de la una de control și protecție, la una de ghidare și încredere.
🔹 Ce se întâmplă din punct de vedere psihologic:
Preadolescenții încep să își dezvolte identitatea – se întreabă „Cine sunt eu?” și caută modele în afara familiei.
Ei devin mai sensibili la opinile prietenilor și pot părea mai distanți față de părinți, dar această distanțare este necesară pentru formarea sinelui.
Se intensifică emoțiile, uneori oscilante, din cauza schimbărilor hormonale și a nevoii de afirmare.
Există o luptă între nevoia de independență și nevoia de siguranță — de aceea copilul poate cere libertate, dar totodată are nevoie de sprijin și stabilitate.
🔹 Cum pot părinții ajuta copiii în această etapă:
Ascultare activă și empatie
– Să-l ascultăm fără a judeca, arătându-i că emoțiile lui sunt valide („Înțeleg că te simți frustrat…”).
– Evitarea predicilor și înlocuirea lor cu dialog autentic.
Stabilirea limitelor clare, dar flexibile
– Copilul are nevoie de reguli, dar și de explicații.
– În loc de „Așa trebuie pentru că eu sunt părintele”, e mai util „Facem asta pentru că te ajută să fii în siguranță / responsabil”.
Încurajarea autonomiei
– Lăsarea copilului să ia decizii potrivite vârstei lui și să învețe din consecințe.
– Încrederea transmisă îl ajută să își construiască stima de sine.
Modelarea comportamentului
– Copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce li se spune.
– Respectul, autocontrolul și onestitatea părinților devin repere interioare pentru copil.
Validarea și sprijinul emoțional
– Este esențial ca părintele să transmită mesajul: „Te iubesc chiar și când greșești”.
– Acceptarea necondiționată îi oferă siguranța emoțională de care are nevoie pentru a explora lumea.
🔹 Concluzie psihologică
Relația părinte–preadolescent este o relație în transformare, nu în criză. Este o perioadă în care se construiesc bazele relației viitoare dintre adultul în formare și familia sa. Cu răbdare, comunicare autentică și înțelegere, părinții pot rămâne o sursă de sprijin, chiar și atunci când copilul pare că se îndepărtează.

27/05/2025

Emilia , Dubai 2025

06/02/2025

Mulțumesc frumos pentru această experiență alături de voi! 🫶🫶