14/03/2026
Românii nu știu nici acum că în 1973, când tunelurile de congelare criogenică cu azot lichid pentru industria alimentară se importau la prețuri astronomice din Statele Unite și Franța, inginerii și criotehniștii de la Întreprinderea de Utilaj pentru Industria Alimentară București proiectau și fabricau primul tunel de congelare criogenică complet românesc - modelul „UIAB Cryo-73" - demonstrând că România putea construi tuneluri izolate cu spumă poliuretanică de 200 de milimetri grosime injectată la Fabrica de Mase Plastice Brazi, instala duze de pulverizare a azotului lichid la -196 de grade Celsius cu debit controlat electronic și congela carne, pește și legume de la temperatura camerei la minus 40 de grade Celsius în mai puțin de 8 minute, lansând o industrie a echipamentelor criogenice pentru alimente ce va exporta în 18 țări și va revoluționa conservarea alimentelor românești.
Când pe 17 mai 1973 tunelul Cryo-73 nr.1 a congelat primul lot de 240 de kilograme de fileuri de șalău din Delta Dunării de la temperatura de 18 grade Celsius la minus 38 de grade Celsius în 7 minute și 20 de secunde cu o pierdere prin deshidratare de numai 0,8% față de 4,2% prin congelare convențională cu aer rece, inginerul criotech nic Aurel Nisipeanu și specialistul în transfer termic Marian Dumitrescu știau că România demonstrase superioritatea criogeniei față de congelarea convențională cu o claritate pe care nici un om de știință din lume nu ar fi putut-o contesta. Construcția seriei pilot costase 16 milioane de lei (echivalentul a 12 milioane de euro astăzi), dar dovedise că specialiștii bucureșteni puteau proiecta camere de congelare cu flux de azot turbulent care transferau 180 de wați per kilogram de produs, fabrica benzi transportoare din oțel inoxidabil cu ochiuri de 3 milimetri rezistente la șocuri termice între plus 20 și minus 196 de grade Celsius și controla debitul de azot cu regulatoare pneumatice fabricate la Uzinele de Aparataj Automatizare din București.
Tunelul „UIAB Cryo-73" congela 800 de kilograme de produs alimentar pe oră cu o viteză de congelare de 4-8 minute față de 40-180 de minute prin congelare convențională, producea cristale de gheață intracelulară de 10 ori mai mici decât congelarea lentă - menținând textura și sucul produsului după decongelare - și reducea pierderile prin deshidratare de la 4,2% la 0,8%, echivalând cu 33,6 kilograme de produs salvat din fiecare tonă congelată - performanțe identice cu tunelul criogenic american Air Products Cryoflow din aceeași clasă, dar construit la un cost cu 61% mai mic deoarece izolația poliuretanică venea de la Brazi, oțelul inoxidabil de la Câmpulung și azotul lichid de la Combinatul de Azot Târnăveni. Trustul Pescăria București a comandat imediat trei tuneluri pentru procesarea peștelui dunărean destinat exportului în Germania de Vest și Italia.
Succesul a transformat industria alimentară românească dintr-o producătoare de conserve sterilizate în exportator de produse congelate de calitate superioară - în 1979 tunelurile criogenice românești procesau 28.000 de tone anual de pește, carne și legume, exportând echipamente în Bulgaria, Ungaria și Vietnam. În 1983, România exporta 84 de milioane de dolari anual în produse alimentare congelate - fileuri de șalău, stufat de crap și legume congelate individual - în supermarketurile din Europa de Vest, contribuind la diversificarea exporturilor față de dependența de materii prime. Azotul lichid de la Târnăveni transforma peștele dunărean în produs de export premium prin tunelurile construite la București, un lanț de valoare complet românesc de la apa Dunării la vitrina unui supermarket german.
Te-ai întrebat vreodată de ce peștele congelat rapid are o textură mai bună după decongelare decât cel congelat lent în congelator, ce dimensiune au cristalele de gheață care distrug celulele unui pește congelat prea încet față de cele care îl conservă intact dacă temperatura coboară în câteva minute, cine a înțeles primul în România că viteza de congelare nu este un detaliu tehnic ci diferența dintre un produs care se vinde la preț premium în Frankfurt și unul care se aruncă după decongelare? Pentru că acel tunel din 1973 nu era doar un echipament industrial - era dovada că România putea adăuga valoare resurselor naturale proprii prin știință aplicată, că un pește prins în Dunăre putea ajunge pe masa unui german la fel de proaspăt ca și cm ar fi fost prins ieri dacă știai să îl congelezi cu azotul potrivit în opt minute.
Astăzi, Întreprinderea de Utilaj pentru Industria Alimentară București nu mai există, lichidată în 1996 și vândută la bucăți. România importă tuneluri criogenice din Franța și Suedia la prețuri de 2-4 milioane de euro bucata, plătind pentru tehnologie pe care Aurel Nisipeanu și Marian Dumitrescu o demonstraseră la București în 1973 cu 61% mai ieftin și cu azot de la Târnăveni. Peștele din Delta Dunării continuă să fie exportat, dar acum pleacă viu sau refrigerat în camioane spre fabricile olandeze și spaniole care îl congelează și îl vând înapoi în Europa ca produs finit - același pește, același Dunăre, același azot din atmosferă, dar valoarea adăugată rămâne în Rotterdam și Valencia, nu în București, acolo unde un inginer știuse odată cm să o capteze în 8 minute la minus 196 de grade.
Imagine și poveste generate cu ajutorul AI, inspirate din evenimente reale.
