Deși societatea noastră e mai afluentă ca oricând, foarte mulți dintre noi experimentează un sentiment de gol interior sau tânjire după ceva, insatisfacție sau lipsă de sens. Din dorinta de a aduce putină lumină în vietile oamenilor, de a oferi raspunsuri noi la problemele vietii, si din iubire fată de Sinele Nostru, ne-am adunat noi astăzi Daniela, Carmen si Emilian, si vă suntem alaturi cu vaste
le noastre cunostințe si metode terapeutice în Astrologie, Psihologie, Life-Coaching si Bio-energo-terapie. Despre astrologie:
În urmă cu cinci milenii preoţii chaldeeni au pus bazele sistemului astrologic bazat pe studiul planetelor în raport cu cele 12 semne zodiacale, însă cei ce privesc astrologia ca pe o ştiinţă iniţiatică, ce are rolul de a ajuta fiinţa umană în evoluţia spirituală, susţin originea ei străveche, atlantă.
În toate timpurile astrologia a servit ca instrument pe diferite căi spirituale, oferind o modalitate deosebită de cunoaştere, de înţelegere a fenomenelor ce se supun curgerii timpului. Astrologia este ştiinţa sacră a timpului dăruită umanităţii într-o epocă în care omul nu mai era capabil să-şi conştientizeze originea divină. Este cunoaşterea tainică prin care se revelează legătura dintre om, univers şi Creatorul lor. În astrologia modernă această legătură este denumită holistică, reprezentând de fapt faimoasa lege a reflexiei Totului în parte şi a părţii în Tot, iar în tradiţia orientală ea simbolizează unitatea dintre microcosmosul fiinţei umane şi Macrocosmos. Ea nu dezvăluie doar calităţi, defecte, compatibilităţi sau predicţii, ci revelează celor care o folosesc pentru a-şi accelera evoluţia spirituală, o viziune profundă asupra existenţei, asupra fenomenelor şi proceselor care se manifestă atât în exteriorul cât şi în lăuntrul fiinţei umane. Pentru aceştia, semnele zodiacale, planetele şi celelalte componente ale astrogramei se transformă în veritabile porţi spre o lume magică. Semnele zodiacale devin arhetipuri, Planetele – relee de transmisie, forţe modulatoare ale energiilor macrocosmice în fiinţa noastră, iar casele astrologice – lecţiile pe care trebuie să le învăţăm în această existenţă. Despre conectarea spirituala - bio-energo-terapie
“Ceea ce nu este real, nu există pentru mine, ceea ce există cu adevărat, să fie şi pentru mine. Fie ca în acest mod, o, Doamne, să Te regăsesc şi să Te ador în toate stările şi în toate lucrurile doar pe Tine.” (Utpaladeva)
Printre multiplele ramuri ale şivaismului putem să afirmăm fără să greşim că cea mai elevată, cea mai pură, cea mai înaltă formă de şivaism pe care o cunoaştem este aşa-numitul şivaism caşmirian, care a înflorit şi s-a extins în special în regiunea de nord a Indiei, şi anume în regiunea Caşmirului, în secolele VIII-IX d.C.
Şivaismul caşmirian este un filon spiritual de o profunzime unică care oferă o întreagă pleiadă de modalităţi spirituale care s-au dezvoltat în această zonă şi care s-au extins apoi în întreaga Indie, având influenţe chiar şi în Tibet, în unele şcoli budiste. Această iradiere spirituală a făcut ca şivaismul să ajungă chiar până în sudul Indiei, zonă unde a avut reprezentanţi chiar şi la câteva sute de ani de când el a dispărut practic din regiunea Caşmirului. Această linie spirituală este excepţională deoarece ea dăruieşte, într-un mod unic, am putea spune, şi într-o formă extrem de elevată adevărul ultim, asimilabil direct de către fiinţa care are puritatea, aspiraţia, deschiderea şi profunzimea lăuntrică necesară. Singurul obstacol care îngreunează asimilarea acestei forme de şivaism (şivaismul caşmirian) constă în dificultatea de a înţelege mesajul său. Energia Divina curge prin noi si este responsabila de buna functionare a corpului fizic. Cand fluxul energetic este alterat sau intrerupt corpul fizic manifesta dezechilibre pe unul sau mai multe organe. Energia vietii este sustinuta prin emotii si ganduri, si este intrerupta in prin acceptarea si manifestarea constienta sau inconstienta a gandurilor negative sau a programelor distructive. Prin echilibrarea energetica si inlaturarea blocajelor aparute in urma emotilor si gandurilor negative structurile noastre (fizice si energetice) sunt echilibrate si puse in vindecare, astfel in procesul de regenerare noile structuri sunt sanatoase. In timpul terapiei energetice structurile sunt curatate si purificate iar toate programele negative anihilate.